06 Iunie 2017Sursa: IPJ CARAȘ-SEVERIN

ÎN MINIVACANȚĂ, POLIŢIȘTII CĂRĂȘENI AU FOST LA DATORIE

Poliţiştii au desfăşurat activităţi suplimentare, pentru prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, astfel încât cetățenii să petreacă în liniște minivacanța de 1 Iunie și Rusalii.

Poliția Română este permanent la datorie, pentru protejarea vieţii, integrităţii corporale şi a patrimoniului cetățenilor, precum şi pentru un trafic rutier în siguranță.

 

În minivacanța de 1 iunie și Rusalii, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au fost la datorie, pentru siguranța cetățenilor.  

Astfel, în perioada 1 – 5 iunie a.c., poliţiştii de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă au efectuat peste 100 de acțiuni și controale, în urma cărora au fost întocmite dosare penale pentru comiterea a 44 de infracţiuni.

De asemenea, au fost aplicate 787 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 207.320 de lei. Din totalul amenzilor contravenţionale, 45 au fost la Legea nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea publică și 722 au vizat încălcări ale O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (6 pentru consum de alcool la volan şi 373 pentru conducere cu viteză excesivă).

Totodată, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare și au fost reținute 30 de permise de conducere, dintre care 4 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și 3 pentru viteză excesivă.

De asemenea, poliţiştii au intervenit la 185 de solicitări venite din partea cetățenilor, 145 dintre acestea fiind sesizate prin intermediul serviciului 112.

***

La data de 1 iunie a.c., în jurul orei 09.00, polițiștii din Păltiniș au fost sesizați de un bărbat din localitate despre faptul că marți, 30 mai, persoane necunoscute i-au sustras 1300 de lei din locuință.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat autorii faptei, fiind vorba despre doi minori de 12, respectiv 13 ani, din Păltiniș. Cu banii sustrași, bănuiții au cumpărat un sistem audio și un telefon mobil, bunuri pe care polițiștii le-au ridicat în vederea continuării cercetărilor.

La sediul Poliției, cei doi minori și-au recunoscut fapta, pe numele lor fiind întocmit dosar penal pentru furt.

~

La data de 2 iunie a.c., un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Bocșa, a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale pe strada Tudor Vladimirescu din localitate.

Polițiștii ajunși la fața locului l-au testat pe bărbat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de  0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la spital unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge necesare în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Acestuia i s-a întocmit dosar penal.

~

La data de 3 iunie a.c., în jurul orei 01.00, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe strada Romul Ladea din municipiul Reșița, doi polițiști de ordine publică au observat două persoane de sex masculin care au sărit gardul împrejmuitor al unui imobil, având asupra lor o geantă voluminoasă.

Polițiștii i-au legitimat pe cei doi, stabilind că sunt din Reșița și au 16, respectiv 18 ani și le-au controlat bagajul în care se afla sârmă din cupru sustrasă dintr-un imobil.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, cei doi fiind cercetați pentru furt calificat.    

~

La data de 3 iunie a.c., în jurul orei 03.50, o femeie în vârstă de 26 de ani, din Argeș, a condus un autoturism pe D.J.582 D. La aproximativ 500 de m de Ponton Casa Baraj, într-o curbă spre dreapta, aceasta a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat într-un șanț de scurgere a apelor pluviale.

În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a pasagerului pe locul din dreapta-față, fiind transportat la spitalul din Reșița pentru îngrijiri medicale.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.