11 Octombrie 2017Sursa: IPJ CARAȘ-SEVERIN

CERCETAȚI PENAL PENTRU 11 FURTURI DE PE UTILAJE AGRICOLE

Doi tineri în vârstă de 19, respectiv 20 de ani, bănuiți că ar fi sustras 11 acumulatori auto de pe mai multe utilaje agricole, au fost identificați de polițiștii Secției 6 Bozovici. Pe numele lor s-a întocmit dosar penal.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Bozovici au reușit să identifice doi tineri în vârstă de 19, respectiv 20 de ani, din Bozovici, bănuiți că au sustras 11 acumulatori auto de pe mai multe utilaje agricole din localitățile Eftimie Murgu, Lăpușnicu Mare, Moceriș și Pătaș.

În fapt, în noaptea de 27/28 septembrie a.c., cei doi bănuiți s-au deplasat cu un autoturism pe raza comunei Lăpușnicu Mare și ar fi sustras un acumulator auto de pe un tractor, după care s-au deplasat în satul Moceriș de unde ar mai fi sustras un acumulator auto. Tot în aceeași noapte, bănuiții s-au deplasat în localitatea Pătaș de unde ar mai fi sustras încă 2 acumulatori auto.

Ceilalți 7 acumulatori auto ar fi fost sustrași de cei doi tineri în noaptea de 29/30 septembrie a.c., prin același mod de operare, din localitatea Eftimie Murgu.

Cei în cauză sunt cercetați acum sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, polițiștii continuând cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale a bănuiților și a recuperării prejudiciului total.

Din cei 11 acumulatori auto sustrași, 5 au fost recuperați și restituiți persoanelor vătămate.