Denumire structură: BIROUL SIGURANȚA ȘCOLARĂ

Ordin înființare: O.M.A.I. nr. din I/1482 din 08.09.2020

Șef birou: Inspector de poliție OLTEANU ALINA-MIHAELA

Telefon: 0255/ 502214

Atribuții:  

  • Desfășoară activități pentru punerea în aplicare a strategiilor, concepțiilor, standardelor, procedurilor sau planurilor de măsuri naționale elaborate la nivelul MAI și IGPR, în vederea creșterii gradului de siguranță a elevilor și personalului didactic, în incinta și zonele adiacente unităților de învățământ;
  • Evaluează zilnic situația operativă la nivelul structurii și dispune măsuri pentru creșterea gradului de siguranță în incinta/zona adiacentă unităților școlare, inclusiv prin cooperarea cu celelalte structuri ale poliției cu competențe în domeniu;
  • Încheie parteneriate/ protocoale de colaborare interinstituționale, la nivel local, care implică participarea unor experți din diferite domenii (educație, psihologie, sănătate, protecție/ asistență socială) pentru prevenirea și combaterea violenței școlare;
  • Desfășoară activități comune cu reprezentanții celorlalte instituții responsabile la nivel județean, pe linia siguranței școlare, în vederea consolidării climatului de ordine și siguranță în unitățile de învățământ preuniversitar;
  • Colaborează și relaționează permanent cu autoritățile locale, inspectoratul școlar județean și conducerea unităților școlare, comitetele de părinți și asociațiile de elevi;
  • Participă la ședințe/ grupuri de lucru/ grupuri de acțiune și alte evenimente importante, organizate la nivelul unităților de învățământ preuniversitar, pentru comunitatea școlară din zona de responsabilitate;
  • Elaborează și implementează proiecte/campanii/ programe/ acțiuni de prevenire a violenței în mediul școlar preuniversitar, a traficului de persoane și droguri, precum și promovarea a unui stil de viață sănătos;
  •  Planifică și organizează acțiuni proprii și în comun cu alte structuri, pentru prevenirea absenteismului școlar, faptelor cu violență, bullying-ului/cyberbullying-ului, delincvenței juvenile, portului sau folosirii fără drept de obiecte periculoase și victimizării minorilor;
  • Soluționează petițiile, cererile și sesizările cetățenilor, instituțiilor publice și private, organizațiilor, asociațiilor sau altor entități, interne sau internaționale cu privire la siguranța elevilor și personalului didactic/auxiliar din incinta și zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar;
  • Constată contravenții și aplică sancțiuni contravenționale, potrivit legii;
  • Elaborează materiale informativ-preventive, pe baza tematicilor specifice domeniului de activitate, în vederea eficientizării activităților derulate în unitățile de învățământ;