Scurtă descriere a activităţii serviciului

Serviciul este componenta de specialitate, cu rol integrator al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, care asigură:

  • derularea operaţiunilor tehnice privind primirea, evidenţa, trierea, repartizarea, urmărirea soluţionării, multiplicarea, manipularea, selecţionarea, păstrarea şi arhivarea documentelor adresate şefului inspectoratului şi adjuncţilor săi;
  • efectuarea de studii şi analize privind organizarea structurală a componentelor funcţionale ale inspectoratului şi asigurarea suportului tehnic pentru adaptarea acesteia în funcţie de evoluţia situaţiei operative şi de modificarea a cadrului legislativ;
  • punerea în aplicare a prevederilor documentelor normative referitoare la planificarea înzestrării cu mijloace tehnice a structurilor inspectoratului, în funcţie de atribuţii şi de structura organizatorică a acestuia;
  • desfăşurarea activităţilor specifice pe linie de dispecerat şi apeluri de urgenţă 112;
  • secretariatul conducerii instituţiei;
  • organizarea, coordonarea, îndrumarea şi transmiterea ordinelor ministrului administraţiei şi internelor, a dispoziţiilor inspectorului general şi a dispoziţiilor inspectorului şef privind îndeplinirea unor misiuni şi urmărirea executării acestora;
  • efectuarea de studii, analize şi evaluări ale indicatorilor statistici privind tendinţele şi evoluţiile criminalităţii;
  • elaborarea de propuneri şi implementarea sistemelor de planificare strategică şi programare a efectivelor şi resurselor;
  • monitorizarea dispoziţiilor conducerii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, a conceptelor şi proiectelor elaborate la nivelul instituţiei;
  • relaţiile cu publicul şi relaţiile publice;
  • implementarea programelor de cooperare internaţională şi monitorizarea modului de îndeplinire a sarcinilor ce revin Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin cu privire la integrarea europeană.

 

Împuternicit Șef serviciu

Subcomisar de poliție BOERU Alina-Elena

Telefon
+40-255-502004