Acțiuni ale polițiștilor pentru siguranța traficului rutier pe drumurile publice din județ
În perioada 21-24 mai 2021, polițiștii cărășeni au acționat pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând peste 800 de sancțiuni contravenționale în cazurile în care au fost încălcate prevederile legale. Ca măsură complementară, au fost reținute și retrase 69 de permise de conducere și certificate de înmatriculare.
În această perioadă, polițiștii rutieri și cei cu atribuții pe linie de poliție rutieră au desfășurat activități pentru conștientizarea participanților la trafic cu privire la riscurile la care se expun dacă nu respectă normele rutiere în timpul deplasării pe drumurile publice.
Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 843 de sancțiuni contravenționale, dintre care 448 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum.
100 de conducători auto și pasageri au fost sancționați în cele 4 zile, pentru nepurtarea centurii de siguranță.
16 șoferi care nu au respectat regulile privind depășirea și alți 6 care au depășit cu mai mult de 50 km/h limita de viteză maximă admisă pe anumite tronsoane de drum au fost sancționați contravențional concomitent cu reținerea permisului de conducere.
Pentru abaterile constatate, au fost reținute în vederea suspendării, 35 permise de conducere și retrase 34 certificate de înmatriculare.
De asemenea, în cele 4 zile, polițiștii au constatat 4 infracțiuni la regimul circulației rutiere, dintre care 2 privind conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.










