12 Noiembrie 2024Sursa: IPJ CARAS-SEVERIN

COMUNICAT DE PRESĂ I. REZULTATELE CELUI MAI RECENT CONCURS DE ÎNCADRARE DIN SURSĂ EXTERNĂ

COMUNICAT DE PRESĂ

 

I. REZULTATELE CELUI MAI RECENT CONCURS DE ÎNCADRARE DIN SURSĂ EXTERNĂ

 

La sfârșitul lunii octombrie a avut loc un nou concurs pentru încadrarea din sursă externă de ofițeri specialiști și de agenți în contextul nevoii stringente de ocupare a unor funcții vacante la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

 

Astfel, au fost scoase la concurs 21 de funcții, din care 3 pentru ocuparea unor funcții de ofițer de poliție, din care 2 funcții de ofițer în cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității și 1 funcție de ofițer în cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și 18 pentru ocuparea unor funcții de agent de poliție, din care 13 pe linie de ordine publică, 2 pe linie de logistică, 1 pe linie de comunicații și informatică și 1 în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă.

 

Au fost ocupate 19 funcții, din care una de ofițer și toate cele 18 funcții de agent, urmând ca în perioada următoare candidații să fie efectiv încadrați în cadrul inspectoratului și repartizați pe funcțiile pentru care au concurat.

 

II. PE LÂNGĂ VIOLENȚA DOMESTICĂ, MONITORIZAREA ELECTRONICĂ POATE FI DISPUSĂ ȘI PENTRU ALTE FAPTE DE VIOLENȚĂ DAR ȘI ÎN CADRUL PROCEDURILOR DE CONTROL JUDICIAR, CONTROL JUDICIAR PE CAUȚIUNE ȘI AREST LA DOMICILIU

 

Prevenirea și combaterea violențelor de orice fel reprezintă un domeniu prioritar de acțiune pentru Poliția Română, ce presupune concentrarea eforturilor instituționale, identificarea și implementarea a noi mecanisme de lucru, astfel încât victima violenței să fie protejată, iar agresorul sau agresorii să fie trași la răspundere penală.

 

De la 1 octombrie 2024 Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică sistemul a fost operaționalizat la nivelul întregii țări și se aplică și în cadrul procedurilor de control judiciar, control judiciar pe cauțiune și arest la domiciliu, în cauzele în care organele judiciare vor dispune obligația de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere în sarcina inculpatului cercetat penal.

 

În Caraș-Severin SIME funcționează din 1 ianuarie 2024.

 

Utilizarea sistemelor electronice de supraveghere permite o creștere a gradului de asigurare a măsurilor de protecție a drepturilor persoanelor protejate, dar nu reprezintă o măsură de constrângere, ci o metodă de monitorizare/supraveghere, care permite urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse în cadrul unor proceduri judiciare.

 

Utilizarea acestor sisteme permite adoptarea unor măsuri pentru prevenirea și contracararea unui eventual contact fizic între victima violenței domestice și agresor sau respectarea obligațiilor impuse de executarea măsurii arestului la domiciliu, controlului judiciar, controlului judiciar pe cauțiune.

 

Monitorizarea se realizează automat, sistematic și exclusiv pe teritoriul României, asupra unor dispozitive electronice, pe baza identificatorului acestora și în raport cu anumite reguli. Identitatea persoanei supravegheate și a persoanei/persoanelor protejate, care poartă dispozitivele electronice, sunt cunoscute doar de organul de supraveghere care creează semnalarea.

 

Pentru monitorizarea electronică sunt stabilite roluri clare, reguli și proceduri de monitorizare, alertare și intervenție, prin partajarea informațiilor, astfel încât, în cadrul monitorizării, să nu fie cunoscute datele purtătorilor dispozitivelor de supraveghere, ci doar identificatoarele (ID-urile) acestor dispozitive.

 

După introducerea în sistem a semnalării, organul de supraveghere, precum și organul judiciar care a impus obligația de a purta un dispozitiv electronic de supraveghere are acces, în anumite condiții stabilite de lege, la datele de localizare ale celui care poartă dispozitivul electronic, în scopul verificării respectării obligațiilor ce revin persoanei supravegheate.

 

În primele 10 luni ale acestui an, polițiștii din Caraș-Severin au emis 89 de ordine de protecție provizorii (-24, -21,2%), 29 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție, de instanțele de judecată (+12, 70,6%). Din totalul ordinelor de protecție provizorii emise, 81 au fost confirmate de unitățile de parchet (91%), în 8 cazuri procurorii dispunând încetarea măsurilor dispuse.

 

În perioada de referință polițiștii au intervenit la 77 de alerte generate de Sistemul Informatic de Supraveghere Electronică, din care în 36 de cazuri de apropiere a persoanei supravegheate de persoana protejată și în 2 cazuri de apropiere a persoanei protejate de persoana supravegheată.

 

În aceeași perioadă, polițiștii au fost solicitați să intervină la 1027 de cazuri de violență domestică (+104, +11,3%), dintre care 714 în mediul urban și 313 în mediul rural, în toate aceste cazuri fiind întocmit formularul de evaluare a riscului iminent și aplicate măsurile legale.

 

În Caraș-Severin, în primele 10 luni din 2024, au fost sesizate 392 de infracțiuni circumscrise Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, în scădere față de perioada similară din anul anterior (-23, -5,54%).

 

Numărul de infracțiuni din sfera celor de violență domestică arată necesitatea de a interveni cu toate mijloacele legale pentru diminuarea lui. În același timp indică faptul că victimele violenței domestice au din ce în ce mai mare încredere să sesizeze Poliția Română.

 

Peste 50% dintre faptele sesizate sunt infracțiuni de lovire sau alte violențe (202, -58, -22,3%). În 84 de cazuri a fost sesizată infracțiunea de abandon de familie (+8, +10,5%), iar în 55 de cazuri au fost sesizate infracțiuni la Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie. Această creștere s-a înregistrat ca urmare a constatării infracțiunilor de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, în urma alertelor de proximitate emise în sistemul informatic de monitorizare electronică, în cazul persoanelor monitorizate electronic.

 

La fel ca în 2023, în primele 8 luni din 2024 nu au fost înregistrate infracțiuni contra vieții între membri de familie, respectiv infracțiuni de mare violență, cum sunt omorul sau tentativa de omor.

 

În primele 8 luni ale anului 2024, s-a înregistrat o scădere atât a numărului persoanelor bănuite de comiterea faptelor (393, -25, -6%), cât și a victimelor acestora (397, -20, -4,8%).

 

După locul comiterii, în mediul urban au fost sesizate 250 de fapte (+18, +7,8%), iar în mediul rural au fost sesizate 142 de fapte (-41, -10,5%), 263 la domiciliu (la fel ca în anul 2023) și 129 în spațiul public (-23, -15,1%).

 

În aceeași perioadă, instanțele judecătorești au emis 82 de ordine de protecție, 29 fiind provenite din ordine de protecție provizorii.

 

Referitor la nerespectarea ordinului de protecție, au fost sesizate 55 de infracțiuni, dintre care 46 în mediul urban și 9 în mediul în rural.

 

De la operaționalizare, în  Caraș-Severin, în 5 situații, a fost pusă în aplicare măsura „obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere”. În prezent sunt doi agresori monitorizați la nivelul județului prin intermediul SIME.

 

La acestea se adaugă, față de o persoană, odată cu dispunerea măsurii controlului judiciar de către instanță, și măsura obligării purtării sistemului electronic de supraveghere.

 

Polițiștii emit ordine de protecție provizorii, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestuia.

 

III. ESTE OPERAȚIONAL HUB-UL DE SERVICII AL M.A.I., MODALITATE DE SESIZARE A COMPORTAMENTULUI AGRESIV ÎN TRAFIC

 

Prevenirea și combaterea violențelor în trafic reprezintă un alt domeniu prioritar de acțiune pentru Poliția Română, ce presupune concentrarea eforturilor instituționale, identificarea și implementarea de noi mecanisme de lucru, astfel încât victima să fie protejată, iar agresorul sau agresorii să fie trași la răspundere.

 

Începând cu data de 27 octombrie 2024, pe aplicația M.A.I., hub.mai.gov.ro, la secțiunea ESAR (sesizări abateri rutiere) se pot transmite informații despre comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice.

 

Trebuie menționat că imediat după operaționalizarea serviciului, acesta a fost inaugurat de o persoană din județul Caraș-Severin care a transmis o sesizare care, însă, nu a vizat comportamentul agresiv în trafic ci o depășire neregulamentară.

 

Sesizarea participantului la trafic trebuie să conțină, în mod obligatoriu, datele acestuia de identificare (nume, prenume și codul numeric personal ori, după caz, codul de identificare, datele de contact, număr de telefon și adresa de corespondență, declarație pe propria răspundere cu privire la veridicitatea aspectelor percepute și a înregistrării audio-video sau video, data, ora, locul sau orice alte elemente care să conducă la identificarea locului unde a fost surprinsă posibila faptă contravențională, precum și semnătura).

 

Astfel, următoarea abatere la regimul circulației pe drumurile publice poate fi sesizată de către cetățeni:

 

Conform prevederilor articolului 54^1 din O.U.G. 195/2002:

(1) Se interzice conducătorilor de vehicule să adopte un comportament agresiv în conducerea acestora pe drumurile publice.

(2) Prin comportament agresiv se înţelege efectuarea, pe drumul public, de către conducătorul de vehicul, a uneia dintre următoarele manevre:

 

a) deplasarea succesivă de pe o bandă de circulaţie pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depăşirii unui şir de vehicule care circulă în acelaşi sens;

b) întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor;

c) pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roţilor motoare;

d) circulaţia cu vehiculul la o distanţă foarte redusă faţă de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât şi în lateral, ori reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără motiv întemeiat, de natură a intimida conducătorul acestuia;

e) folosirea repetată a semnalelor sonore şi/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în faţa sa să elibereze banda de circulaţie;

f) conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu partea carosabilă numai una dintre roţi;

g) mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalţi participanţi la trafic care circulă în spatele acestuia;

h) realizarea intenţionată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia;

i) conducerea intenţionată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public.

 

Sancțiunea pentru comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice este prevăzută de articolul 100/3/i din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și presupune 4-5 puncte de amendă (660-825 de lei) și măsura complementară de reținere a permisului de conducere pentru 30 de zile.

 

Scopul acestui demers vizează sancționarea comportamentului agresiv în trafic a conducătorilor de vehicule, prin respectarea regulilor de circulație, astfel încât să fie reduse evenimentele rutiere cu consecințe deosebit de grave.

 

De la operaționalizarea sistemului, în județul Caraș-Severin au fost efectuate 4 sesizări, însă niciuna nu a avut legătură cu comportamentul agresiv al unor conducători auto.

 

În ce privește statistica accidentelor rutiere, în primele 10 luni ale anului scade numărul total al accidentelor la 265 (-8, -2,9%), scade semnificativ numărul accidentelor grave la 38 (-17, -30,9%), scade numărul persoanelor decedate în urma unor accidente rutiere la 17 (-1, -5,6%), scade semnificativ numărul de răniți grav la 33 (-10, -23,3%) și scade numărul de răniți ușor la 336 (-10, -2,9%).

 

IV. RECOMANDĂRI PENTRU CIRCULAȚIA ÎN CONDIȚII METEO SPECIFICE ANOTIMPULUI RECE

 

În contextul evoluției condițiilor de răcire accentuată a vremii pe timpul iernii, îndeosebi în zona montană, conducătorii auto sunt sfătuiţi să adopte o conduită preventivă în trafic şi să respecte indicaţiile şi recomandările poliţiştilor rutieri.

Înainte de a pleca la drum, informaţi-vă temeinic despre condiţiile meteo şi starea drumurilor!

Adaptaţi permanent viteza la condiţiile de drum (carosabil acoperit cu zăpadă, gheaţă sau polei)!

Circulaţi cu o viteză care să nu depăşească 30 de km/h în localităţi sau 50 de km/h în afara lor, când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă, mâzgă sau piatră cubică umedă!

Folosiţi corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare şi cel de climatizare şi dezaburire, pentru a vedea și a putea fi văzuţi în trafic! Reamintim că legislaţia rutieră prevede obligativitatea folosirii luminilor de întâlnire şi în timpul zilei.

Asiguraţi-vă o vizibilitate bună în habitaclul maşinii, prin curăţarea parbrizului, geamurilor laterale şi a lunetei, precum şi să aveţi în perfectă stare de funcţionare sistemul de climatizare şi ştergătoarele de parbriz!

Păstraţi în mers o distanţă suficientă pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, atunci când condiţiile de deplasare sunt nefavorabile!

Atunci când circulaţi pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă, sau polei, echipaţi autovehiculul cu anvelope de iarnă! Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, nefăcând referire la o anumită perioadă a anului.

Pentru a fi acceptate ca anvelope de iarnă, cauciucurile trebuie să fie inscripţionate cu unul dintre simbolurile „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai cu inscripţia ,,All seasons”.

Verificaţi periodic acumulatorul autovehiculului!

Nu bruscaţi comenzile şi folosiţi cu preponderenţă frâna de motor!

Nu în ultimul rând, rugăm conducătorii auto începători să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului în condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţă redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere nedorite! De asemenea, le reamintim că, dacă au mai puţin de un an de practică, viteza maximă admisă în afara localităţilor trebuie să fie cu 20 km/h mai mică.

În zilele cu ploi, lapoviţă, ninsoare şi temperaturi scăzute, fiţi mai atenţi la pietoni! Aceştia sunt mai puţin prudenţi, circulă zgribuliţi, se ascund sub umbrele, privesc mai puţin în jur şi se asigură mai puţin la traversare!

Pietonilor le recomandăm să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă!

Totodată, pietonii trebuie să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acestora numai după ce sunt siguri că traversarea se poate face în condiţii de siguranţă, ţinând cont de faptul că în condiţii de carosabil umed sau alunecos, spaţiul de frânare al autovehiculelor creşte simţitor.

 

MULŢUMIM PENTRU SPRIJIN CETĂȚENILOR CARE ÎNȚELEG SĂ RESPECTE PREVEDERILE LEGALE,  PRECUM ȘI PARTENERILOR INSTITUȚIONALI!