COMUNICAT
Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean de Caraș-Severin este abilitat să comunice următoarele:
În vederea definitivării activităților vizând operaționalizarea Registrului național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, prin modernizarea Sistemului Informatic al Cazierului Judiciar Român – ROCRIS, vă aducem la cunoștință faptul că
activitatea de eliberare a certificatelor de cazier judiciar a fost întreruptă începând cu data de 28.06.2021, ora 18.00, și până la 30.06.2021 (ora de reluare a activității urmând a fi comunicată ulterior), astfel încât documentele vor fi eliberate în termenul de 3 zile, prevăzut de art. 28 alin. 3 din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, cu modificările și completările ulterioare.










