DREPT LA REPLICĂ
În vederea unei corecte informări a publicului, în referire la articolul apărut în edițiile online ale publicației Reper24 ("Vaci uitate pe mijlocul drumului DN 57B, în apropierea cascadei Bigăr! Să fie stăpânul un … bou?"), din data de 12 august 2021, ținând cont de prevederile legale, Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin solicită publicarea următorului Drept la replică:
În conformitate cu art. 2 pct.17 din Legea nr. 61 din 1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată, "lăsarea în libertate ori fără supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri" constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 la 500 de lei.
Competența de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor contravenționale prevăzute de această lege, inclusiv a contravenției anterior menționate, aparține ofițerilor și agenților de poliție, precum și altor organe constatatoare.
Zona la care se face referire în articolul de presă este în competența teritorială a Secției 6 de Poliție Rurală Bozovici.
În cursul acestui an, polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Bozovici au fost sesizați de două ori, de către cetățeni, despre faptul că pe DN 57B, între localitățile Anina și Bozovici, sunt animale (vaci) lăsate nesupravegheate pe carosabil, de fiecare dată polițiștii deplasându-se la fața locului, identificând proprietarul animalelor, care le-a îndepărtat de pe partea carosabilă.
De asemenea, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale a acestuia, cu amendă de 500 de lei, în conformitate cu prevederile legale.
Precizăm faptul că polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Bozovici acționează pe raza de competență, inclusiv pe DN 57B, în cadrul dispozitivului de ordine și siguranță publică, precum și cu ocazia acțiunilor desfășurate pentru siguranța rutieră, de fiecare dată aplicând sancțiunile prevăzute de lege și luând măsuri imediate pentru a preveni producerea de evenimente rutiere din această cauză.
Menționăm că nu au fost înregistrate evenimente rutiere pe sectorul de drum care face legătura între Anina și Bozovici, din cauza animalelor lăsate nesupravegheate, iar proprietarul acestora a fost sancționat contravențional de fiecare dată când polițiștii au fost sesizați ori s-au autosesizat despre faptul că animalele acestuia sunt lăsate nesupravegheate pe partea carosabilă, existând pericolul producerii unui accident rutier.
Îndemnăm cetățenii care observă animale lăsate în libertate ori nesupravegheate, care pot prezenta pericol, să apeleze numărul unic de apeluri de urgență 112.
Precizăm că nu a fost solicitat punct de vedere oficial înainte de publicarea articolului.
În concluzie, considerăm că informațiile prezentate în cuprinsul materialului de presă la adresa căruia solicităm publicarea dreptului la replică sunt tendențioase, ironice, nedocumentate și de natură a induce în eroare cititorii. Vă stăm la dispoziție pentru orice informații pe acest subiect și vă rugăm, ori de câte ori situația o impune, să solicitați și punctul de vedere al instituției noastre, potrivit regulilor/cutumelor deontologice.










