07 Ianuarie 2026Sursa: IPJ CARAS-SEVERIN

RECOMANDĂRI PENTRU SIGURANȚA RUTIERĂ ÎN CONTEXTUL NINSORILOR ABUNDENTE

Pentru siguranța tuturor, Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin adresează conducătorilor auto următoarele recomandări preventive:

 

- să adapteze viteza de deplasare la condițiile de drum și trafic;

- să păstreze o distanță de siguranță mai mare față de vehiculul din față;

- să evite manevrele bruște (frânări sau schimbări de direcție);

- să se asigure că autovehiculul este echipat corespunzător pentru iarnă (anvelope de iarnă, sistem de iluminare funcțional);

- să utilizeze luminile de întâlnire pe timp de ninsoare sau vizibilitate redusă;

- să se informeze, înainte de plecare, cu privire la starea drumurilor;

- să evite deplasările care nu sunt strict necesare, în special în zonele afectate de ninsoare abundentă;

- să respecte indicațiile polițiștilor aflați în trafic și semnalizarea rutieră temporară.

 

Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin va continua să monitorizeze situația și să acționeze pentru siguranța cetățenilor și menținerea fluenței traficului rutier.