12 Ianuarie 2026Sursa: IPJ CARAS-SEVERIN

REZULTATE PLAN PIROTEHNIC

În cadrul acestui plan, polițiștii din județul Caraș-Severin au desfășurat activități specifice de prevenire și constatare, precum și acțiuni de informare și responsabilizare a populației.

 

Astfel, au fost executate aproape aproape 80 de acțiuni și controale, în urma cărora polițiștii au întocmit peste 30 de dosare penale, fiind cercetate peste 30 de persoane pentru săvârșirea de fapte prevăzute de legislația privind regimul juridic al articolelor pirotehnice.

 

Totodată, au fost indisponibilizate peste 450 de kilograme de articole pirotehnice, în valoare totală de peste 30.000 de lei.

 

Pe linia prevenirii, polițiștii au desfășurat 31 de activități de informare în unități de învățământ de pe raza județului Caraș-Severin, precum și acțiuni de prevenire, combatere și tragere la răspundere penală a persoanelor care au încălcat prevederile legale în domeniu.

 

Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin reamintește cetățenilor că utilizarea necorespunzătoare a articolelor pirotehnice poate avea consecințe grave asupra integrității fizice și îi îndeamnă să respecte legislația în vigoare, pentru siguranța proprie și a celor din jur.