SUNTEM LA DATORIE ÎN CONTINUARE, PENTRU O MINIVACANȚĂ DE RUSALII, ÎN SIGURANŢĂ
Peste 150 de poliţişti cărășeni sunt în continuare la datorie, astăzi, pentru ca ultima zi a minivacanţei de Rusalii să fie petrecută în siguranţă de către cetățeni, iar manifestările organizate în judeţul nostru să se desfăşoare fără evenimente nedorite.
În cele 3 zile care s-au încheiat nu au fost înregistrate evenimente deosebite din punct de vedere al situației operative, motiv pentru care le mulțumim cetățenilor care au înțeles să petreacă sărbătoarea Rusaliilor în siguranță, cu respectarea legii.
Pentru menținerea ordinii și liniștii publice, în perioada 10-12 iunie, polițiștii au desfășurat 61 de acțiuni și controale, în urma cărora au fost aplicate 464 de sancțiuni contravenționale.
În urma abaterilor constatate la regimul rutier, au fost reținute 23 de permise de conducere și au fost retrase 12 certificate de înmatriculare.
De asemenea, prin Sistemul Național Unic de Apeluri de Urgență 112 au fost primite în această perioadă, 183 de solicitări, la care polițiștii au intervenit cu operativitate.
Totodată, au fost înregistrate 35 de infracțiuni, dintre care 4 infracțiuni la regimul circulației rutiere. Din acestea exemplificăm:
Azi-noapte, în jurul orei 03.00, polițiști de la Poliția Orașului Bocșa au depistat pe strada Republicii, un autoturism condus de un tânăr de 17 ani, care nu poseda permis de conducere.
Polițiștii au stabilit că prietena tânărului, de 19 ani, i-ar fi încredințat acestuia autoturismul pentru a-l conduce, deși cunoștea faptul că tânărul este minor și nu deține permis de conducere.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările.
Patrulele de siguranţă publică, pedestre şi auto, acționează pentru prevenirea şi combaterea oricăror fapte antisociale.
Polițiștii au fost și sunt prezenți în continuare, cu precădere, în zonele în care se organizează evenimente cultural-artistice care angrenează un număr mare de participanţi, pentru a preîntâmpina faptele antisociale şi a menţine un climat de ordine şi siguranţă publică.
Polițiștii rutieri sunt de asemenea, prezenți pe drumurile publice și acționează cu mijloacele tehnice din dotare pentru siguranța traficului rutier și prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Conducătorii auto care astăzi se vor întoarce la domicilii sunt sfătuiți să respecte regimul legal de viteză, să respecte indicațiile polițiștilor rutieri, să nu efectueze depășiri neregulamentare sau riscante, să nu uite de politețea rutieră și să nu se urce la volan dacă au consumat băuturi alcoolice sau alte substanțe.
Pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia şi să traverseze numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranţă. Este recomandat să evite, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă.
Vă dorim să vă bucurați în continuare de sărbători liniștite!










