30 Ianuarie 2026Sursa: IPJ CARAS-SEVERIN

30 ianuarie – Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școală

Cu această ocazie, astăzi, 30 ianuarie 2025, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, prin Biroul Siguranță Școlară, în colaborare cu jandarmii Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș-Severin, au demarat o serie de activități preventive în unitățile de învățământ din județul Caraș-Severin.

 

Activitățile au fost desfășurate în cadrul proiectului național „Scoate violența școlară din anonimat!”, având ca obiectiv creșterea gradului de siguranță în mediul școlar și prevenirea comportamentelor violente.

 

Polițiștii au transmis elevilor informații esențiale privind siguranța personală și modalitățile de evitare a conflictelor în școală, necesare pentru reducerea riscului de victimizare, precum:

- modul de protejare a bunurilor personale;

- respectarea regulamentului intern al unității de învățământ;

- evitarea conflictelor verbale sau fizice cu colegii;

- comunicarea constantă cu părinții și cadrele didactice, astfel încât orice problemă apărută în timpul programului școlar să fie semnalată în cel mai scurt timp.

 

Totodată, elevilor le-au fost adresate următoarele recomandări:

- să evite disputele verbale și implicarea în conflicte de orice natură;

- să utilizeze un limbaj controlat, lipsit de jigniri, ca modalitate de prevenire și aplanare a conflictelor;

- să își sprijine colegii și să manifeste empatie și solidaritate, întrucât gesturile de bunătate pot avea un impact semnificativ;

- să se implice activ în programele educaționale desfășurate în școală, pentru a învăța despre nonviolență, rezolvarea pașnică a conflictelor și construirea unor relații sănătoase.

 

Pentru a-i învăța pe copii să spună „nu” violenței, este esențial ca adulții să le ofere un exemplu pozitiv. Responsabilitatea unei educații bazate pe nonviolență ne revine tuturor, iar un mediu școlar sigur contribuie la siguranța comunității dincolo de porțile școlii.

 

Pentru a marca această zi, polițiștii au desfășurat săptămâna aceasta la nivelul județului Caraș-Severin peste 80 de activități preventive în 60 de unități de învățământ, beneficiari fiind aproximativ 1.500 de minori din județ.