ACCIDENT RUTIER LA JUPA
Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat în vârstă de 43 de ani, care conducea un autoturism ce tracta o remorcă, pe DN 6, în zona localității Jupa, pe sensul de mers Lugoj – Caransebeș, ar fi acroșat cu partea dreapta-față a autoturismului un pieton în vârstă de 68 de ani, care s-ar fi aflat pe partea carosabilă.
La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD, care a preluat pietonul și l-a transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Din nefericire, ulterior a fost constatat decesul acestuia.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.










