Acțiune cu efective mărite desfășurată de Poliția Municipiului Caransebeș
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au legitimat 150 de persoane și au controlat 120 de autovehicule. Totodată, în cadrul acțiunii, aproape 40 de persoane au fost testate cu aparatul etilotest, și au fost verificate 7 locații de alimentație publică.
De asemenea, politiștii au efectuat un control pe linia sistemelor de securitate privată și au verificat 7 persoane aflate sub măsuri preventive.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe pentru abateri la regimul circulației rutiere, și au confiscat material lemnos, conform Legii 171/2010. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de peste 2.600 de lei.
Astfel de acțiuni vor continua să fie desfășurate periodic, pentru creșterea siguranței cetățenilor și prevenirea faptelor de natură contravențională sau penală.
Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin reamintește cetățenilor că respectarea legii este o condiție esențială pentru o societate sigură și îi încurajează să sesizeze orice comportament antisocial.










