ACȚIUNILE POLIȚIȘTILOR PENTRU SIGURANȚA PUBLICĂ CONTINUĂ ÎN JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN
Ieri, 3 octombrie, între orele 17.00-21.00, a fost desfășurată o nouă acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, de această dată în municipiul Reșița și zona rurală limitrofă, pentru creșterea gradului de siguranță publică, prevenirea și descurajarea oricăror fapte de natură contravențională și penală, precum și pentru verificarea respectării normelor rutiere de participanții la trafic.
În cadrul acțiunii coordonate de Serviciul de Ordine Publică au fost angrenați 65 de polițiști de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, polițiști de la combaterea criminalității organizate și transporturi, jandarmi și polițiști de frontieră.
Au fost folosite trei pistoale laser Trucam, trei aparate etilometru, un aparat DrugTest, precum și o dronă.
Pe parcursul activităților, polițiștii au legitimat peste 250 de persoane, au oprit pentru control 185 de autovehicule, au verificat 11 societăți comerciale (baruri, localuri publice, magazine mixte, hoteluri), 4 agenți de securitate, 8 deținători de arme și au desfășurat, totodată, și alte activități specifice pe linie de investigații criminale, investigarea criminalității economice, dar și pe linie de arme, explozivi și substanțe periculoase.
39 de conducători auto au fost testați cu privire la consumul de băuturi alcoolice și 2 au fost testați privind consumul de substanțe psihoactive.
În urma verificărilor, polițiștii au aplicat 87 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 48.000 de lei. Au fost retras un certificat de înmatriculare și reținute 6 permise de conducere.
De asemenea, au fost constatate două infracțiuni la regimul circulației rutiere, un bărbat fiind depistat în comuna Ezeriș, în timp ce conducea un tractor agricol neînmatriculat și fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Trei societăți comerciale au fost sancționate contravențional pentru constatarea de diferențe în plus dintre raportul fiscal informativ și monetarul existent în casierie.
A fost verificat modul de intervenție al angajaților a trei societăți specializate de pază, prin declanșarea alarmei antiefracție la trei obiective, ocazie cu care echipajele de intervenție au acționat corespunzător în sensul că au intervenit în timp util.
Acțiunile polițiștilor pentru siguranța comunității continuă și în perioada următoare.










