21 Mai 2025Sursa: IPJ CARAS-SEVERIN

ACTIVITĂȚI EDUCATIV-PREVENTIVE ÎN ȘCOLILE DIN CARAȘ-SEVERIN

Copiii au învățat, prin joc, cum să circule în siguranță și cum să recunoască și să evite situațiile periculoase.

 

Totodată, polițiștii au purtat discuții cu elevii și profesorii despre formele de violență, precum și despre răspunderea penală în cazul săvârșirii unor fapte antisociale.

 

Activitățile au fost adaptate vârstei și nivelului de înțelegere al participanților, folosind metode interactive menite să-i implice activ pe elevi în procesul de învățare a regulilor esențiale pentru siguranța lor.

 

Campania „Săptămâna Școala în Siguranță” va continua în zilele următoare cu noi întâlniri în școli și licee, contribuind astfel la consolidarea unui climat de siguranță în mediul școlar.

 

Obiectivul acestor acțiuni este conștientizarea riscurilor asociate violenței, promovarea unui comportament responsabil în familie și în societate, precum și respectarea regulilor de circulație rutieră.