Au fost desemnați polițiștii câștigători ai competiției de tenis de masă de anul acesta
Tradiționalele competiții sportive organizate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, cu ocazia Zilei Poliției Române, au debutat și anul acesta cu cea de tenis de masă, desfășurată în incinta sălii de sport a Colegiului Național "Traian Lalescu" din Reșița.
Deși au făcut jocuri amicale, lupta a fost strânsă între iubitorii tenisului de masă care au servit cu rapiditate mingea peste fileu, cu determinarea de a fi cei mai buni.
Iar cei mai buni dintre participanții de ieri au fost cei trei finaliști, ocupanții locurilor de pe podium, respectiv agent șef principal Sârbu Cristian, agent Turcin Iasmin și comisar-șef Lăzărescu Ciprian.
Șeful inspectoratului a făcut un joc prin care i-a motivat pe colegi să realizeze performanța de a-și depăși, cel puțin la joc, superiorul ierarhic, pentru că, în poliție la fel că în sport, corectitudinea și perseverența sunt trăsături importante.
La fel de importante sunt spiritul de echipă și camaraderia, de care colegii noștri nu au uitat, la final toți participanții strângându-și mâna.
Finaliștii au primit premii constând în echipamente sportive și cupe, asigurate de Asociația Sportivă "Dinamo", Asociația Internațională a Polițiștilor- Regiunea 1 Caraș-Severin și Corpul Național al Polițiștilor.
Felicitări tuturor!
Astăzi și mâine se desfășoară competițiile de minifotbal și tenis cu piciorul. Mult succes tuturor!










