CERCETĂRI PENTRU COMERCIALIZAREA FĂRĂ DREPT, A UNOR CĂȚELUȘI
Astăzi, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Caraș-Severin s-au sesizat din oficiu că o tânără în vârstă de 24 de ani, din Reșița, a comercializat în perioada 01-02.03.2025, într-o piață din oraș, patru căței cu vârsta mai mică de 8 săptămâni.
La domiciliul acesteia polițiștii au găsit alți trei câini adulți și doi pui pentru care nu avea carnete de sănătate.
Pentru faptul că tânăra nu a respectat legislația sanitară veterinară în vigoare, a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 12.000 de lei. urile publice!
Având în vedere că despărţirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viaţă reprezintă un act de cruzime faţă de animale, iar această faptă reprezintă infracţiune, în cauză a fost întocmit dosar penal.










