10 Septembrie 2025Sursa: IPJ CARAS-SEVERIN

CONFLICT SPONTAN CONSTANTIN DAICOVICIU

Polițiștii s-au deplasat la fața locului unde i-au identificat pe cei implicați, 5 persoane cu vârste cuprinse între 27 și 46 de ani, din localitate.

 

Din primele verificări s-a stabilit că în aceeași noapte, între aceștia ar fi izbucnit un conflict spontan, în urma căruia s-ar fi amenințat reciproc, doi dintre ei ar fi aruncat cu obiecte dure într-un al treilea, iar o femeie ar fi fost agresată fizic de un alt bărbat.

 

Polițiștii au întocmit procese-verbale conform Legii 26 din 2024 persoanelor vătămate, însă acestea au refuzat emiterea ordinelor de protecție provizorie, fiindu-le înmânate cereri pentru a se adresa instanței de judecată.

 

Persoanele vătămate nu au dorit să depună plângere penală până în prezent.

 

În urma efectuării controlului corporal, polițiștii nu au găsit obiecte periculoase asupra niciuneia dintre persoanele implicate în eveniment.

 

Polițiștii s-au sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare, iar cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș.