28 Septembrie 2024Sursa: IPJ CARAS-SEVERIN

Despre tainele criminalisticii, la Noaptea Cercetătorilor

Evenimentul organizat aseară, în curtea Centrului Universitar din Reșița al Universității "Babeș Bolyai", a fost un bun prilej pentru cei prezenți, mulți dintre ei copii și tineri, să descopere câteva din tainele celei mai interesante științe prin intermediul căreia polițiștii încearcă în fiecare zi, să contribuie la siguranţa societății, stiința criminalisticii.

Tema evenimentului, "Știință pentru pace și securitate", a adus în atenție un deziderat esențial, în îndeplinirea căruia polițiștii își desfășoară activitățile zilnic, în slujba comunității.

Alături de colegii de la celelalte arme, de profesori, studenți, ingineri și voluntari, evenimentul s-a dovedit a fi unul interesant și antrenant pentru public, mai ales pentru copii, care au fost extrem de curioși să descopere lucruri interesante despre diferite părți ale științei.

De la colegii noștri, specialiștii criminaliști de la Serviciul Criminalistic, au avut ocazia să observe cum se descoperă și se relevă amprentele papilare, pentru ce sunt utile tehnicile criminalistice și cum ajută acestea în ansamblul activităților de cercetarea desfășurate de polițiști, pentru a rezolva cazurile instrumentate.

Aliat de nenădejde în descoperirea urmelor, cățelul Tei a fost și el prezent, ca de fiecare dată, spre încântarea copiilor.

Unul dintre cele mai interesante și distractive ateliere, la care toți au fost nevoiți să răspundă cu sinceritate, a fost bineînțeles, testul poligraf sau "detectorul de minciuni".

Dincolo de informațiile privind activitățile laborioase pe care le desfășoară, cu multă dedicare, criminaliștii, colegii noștri au încercat să le transmită tinerilor pasionați de acest domeniu, care își doresc să devină polițiști, faptul că vor descoperi o meserie frumoasă, care le va oferi multiple satisfacții.

Mulțumim organizatorilor pentru colaborare!