Educație rutieră prin joc, cu polițiștii
Activitățile au fost structurate interactiv, în cadrul unor circuite practice pe care elevii le-au parcurs cu ajutorul trotinetelor și bicicletelor aduse special pentru aceste concursuri, la finalul cărora au fost recompensați cu diplome și materiale educative.
Cu această ocazie, celor peste 100 de copii și tineri le-au fost prezentate în mod interactiv și dinamic, aspecte privind circulația pe drumurile publice, regulile de circulație ce trebuie respectate de pietoni, bicicliști și alți participanți la trafic, semnificația indicatoarelor rutiere, precum și informații preventive legate de delincvența juvenilă în instituțiile de învățământ.
Activitățile au fost organizate în cadrul unui proiect educativ derulat la nivelul școlii.
Încurajăm profesorii să se implice activ în promovarea educației rutiere, dat fiind rolul lor esențial în formarea unei conduite preventive în trafic.
Prin astfel de activități elevii învață nu doar regulile de circulație, ci și importanța conștientizării pericolelor și adoptării unui comportament responsabil, indiferent de rolul pe care îl au în trafic: pietoni, pasageri, bicicliști sau conducători auto.










