OPERAȚIUNEA JUPITER ÎN CARAȘ-SEVERIN: PERCHEZIȚII DOMICILIARE PENTRU EVAZIUNE FISCALĂ ȘI INFRACȚIUNI DE FALS ÎN DOMENIUL FORESTIER
Cercetările vizează activități de comercializare a materialului lemnos, disimulate prin emiterea și utilizarea unor documente falsificate, generate în urma accesării ilegale a unor sisteme informatice.
Din cercetări a rezultat că prin aceste metode s-ar fi urmărit ascunderea provenienței reale a mărfurilor și sustragerea de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat.
Activitățile procedurale au drept scop identificarea și ridicarea documentelor susceptibile a fi falsificate, precum și a altor mijloace materiale probă relevante în cauză.
Prejudiciul cauzat prin comiterea faptelor, estimat până în acest moment, este de aproximativ 73.000 de lei.
La activități au participat polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș.
Facem precizarea că pe întreg parcursul persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală precum și de prezumția de nevinovăție.










