10 Februarie 2026Sursa: IPJ CARAS-SEVERIN

SANCȚIUNI ÎN DOMENIUL SILVIC LA VAR

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat 4 ansambluri de vehicule, formate din autoutilitară și semiremorcă, care transportau material lemnos.

 

Două dintre ansamblurile de vehicule au fost însoțite într-o parcare autorizată, unde specialiștii de la ISCTR Caraș-Severin le-au cântărit și au constatat că masa totală a uneia dintre autoutilitare era de 52,35 tone, iar a celeilalte de 48 tone, depășind limitele legale admise.

 

Ca urmare a neregulilor constatate, conducătorii auto au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 35.000 de lei, iar pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, polițiștii au aplicat sancțiuni în cuantum de 2.430 de lei.

 

Totodată, ca măsură complementară, polițiștii au reținut certificatele de înmatriculare ale celor două autoutilitare.

 

De asemenea, în urma cubării materialului lemnos, polițiștii au constatat că există un volum mai mic cu 1,25 metri cubi față de cantitatea înscrisă în avizul de însoțire. Pentru aceasta, emitentul avizului de însoțire a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, fiind totodată dispusă confiscarea valorică a cantității de 1,25 metri cubi lemn de foc, esență fag, în valoare de peste 328 de lei.

 

Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin continuă acțiunile pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic și al transportului de material lemnos.